Voi spune fara rezerve tot ce stiu, fara nici o omisiune, fiindca viata este pudica precum un delict, si nu stim ce este emfatic si ce nu pentru Dumnezeu. In afara de aceasta, intamplatorul este intotdeauna patetic. Scriu totul, cu riscul de a scrie adevaruri indeobste cunoscute, dar pe care le va rataci maine neglijenta, chipul cel mai sarac al misterului si prima lui infatisare.
(J. L. Borges, Evaristo Carriego)
ieri dupa-amiaza, adormind in timp ce citeam borges.
*
sunt intr-un oras necunoscut, semanand vag cu un alt oras visat (se-ntampla adesea ca imaginatia mea onirica sa plasmuiasca vaste constructii arhitectonice, de care mintea mea treaza este total incapabila). astept, impreuna cu A., intr-o intersectie, sa vina o amica. dupa un timp plec, singura, undeva pe drum, cateva intersectii in urma, sa cumpar ceva (fluturam in mana un teanc ca de vreo 10 bancnote de 10 din niste bani necunoscuti). si ajung in fata restaurantului din spatele casei parintesti, in micul orasel de provincie natal. dar nu locul actual, decent, unde mi-am facut nunta acum citiva ani, ci locul din copilaria mea, cand era doar o bodega de mahala, plina de betivi, fum de carpati si miros de bere ieftina si rasuflata, unde ai mei ma trimiteau uneori sa iau una-alta. ma opresc in fata tejghelei de la strada, unde se vindeau dulciuri. sunt atrasa de un sir de prajituri glazurate, dar vanzatoarea imi spune ca mai are si altfel, si-mi arata un siraj ca de margele, mari, sferice, viu colorate, de bomboane. le iau si brusc sunt intr-o camera minuscula, tot cu A., intinzand impreuna pe sfoara intinsa de-a latul incaperii o panza plusata (un fel de mantie) de un albastru ultramarin, cu inscriptii ezoterice pe auriu. simultan calatoresc/zbor/ma lupt in acel spatiu albastru, intai incantata, apoi speriata de inaltime. ma trezesc iar in fata tejghelei cu prajituri, vanzatoarea a disparut, la fel sirajul de bomboane, imi dau seama ca am mai multi bani ca inainte (niste bancnote de 50) deci nu le platisem, si ma gandesc ca probabil le-am scapat in timpul zborului albastru. ma intorc in intersectie la A., in orasul necunoscut, si continuam sa asteptam, desi stiam de la inceput ca acea amica nu va veni.
*
m-am trezit buimaca si am scris in minte acest post, pentru acest blog care incepe sa semene cu locurile parasite ce-mi plac asa mult. si spun fara rezerve ca visul este adevarat, ca in logica lui simbolic-absconsa a cuprins, fara omisiune, toate evenimentele, sperantele si temerile din ultimele saptamani.
sa mergi noaptea cu masina, aproape uitasem placerea de a privi orasul in lumina felinarelor, nu, sa nu conduc eu, doar sa stau pe bancheta din spate; si a inceput have a cigar si, madlena ciudata, sa te trezesti dintr-odata transportat in vama, sa mirosi marea si sa simti scrasnetul nisipului, melancolia blanda a tineretii, o tristete detasata; si apoi, la doar cateva minute, cu wish you were here urland din difuzoare, aruncandu-te intr-o fericire extrema, alunecand cu peste o suta de kilometri la ora in luminile albastre ale tunelelor, sa deschizi geamul, sa simti aerul rece al noptii si vantul ce-ti risipeste scrumul tigarii…
