Nailles se gandea la durere si la suferinta ca la un principat intinzandu-se undeva dincolo de granita oficiala a Europei vestice. Regimul ar fi fost feudal, iar relieful muntos, dar principatul n-ar fi iesit niciodata in calea lui si ar fi ramas necunoscut agentului lui turistic. Din timp in timp ar fi primit vederi din acest tinut indepartat. Poate o imagine cu statuia lui Esculap intr-un parc, cu niste munti inzapeziti in fundal, iar pe spatele vederii un mesaj: “Edna e sub sedative in cea mai mare parte a timpului si mai are aproximativ trei saptamani de trait, totusi i-ar placea sa primeasca o scrisoare de la voi”. Trimitea scrisori de incurajare celor care erau pe moarte si le punea adresa acestei capitale ciudate si indepartate, unde personajele din Rathaus Glockenspiel erau mutilate, statuile din parc aveau acel grotesc pe care numai durerea il poate stoarce din imaginatie, palatul fusese transformat in spital, iar sub podurile arcuite spumegau rauri de sange. Nu ii fusese dat sa calatoreasca acolo si se trezi surprins si speriat dintr-un vis in care vazuse, pe fereastra unui tren, acel lant de munti terifiant.
Nu se intampla multe lucruri. Lumea lui Nailles (“numele nostru era pe vremuri de Noailles”) e cea obisnuita a suburbiei americane, familia linistita, trenurile de dimineata, slujba de duminica, cockailurile de weekend. Pana cand fiul, Tony, se imbolnaveste de tristete si nu mai paraseste patul. Pana cand el, Nailles, nu mai poate trece de la o statie la alta a navetei zilnice fara ajutorul pilulelor. Apoi in oras apare Hammer, vesnicul calator in cautarea unei camere cu pereti galbeni. Apoi apare si un fel de vraci, Swami, care salveaza oamenii cu incantatii: vitejie, vitejie, vitejie, vitejie. Apoi lucrurile o iau putin razna, caci Hammer vrea sa implineasca dorinta mamei lui nebune, de a trezi omenirea. In final, nimeni nu moare, trenurile merg mai departe, ospiciul poate avea peretii galbeni, si nu?, “totul era la fel de minunat, minunat, minunat, minunat ca intotdeauna”. O carte terifiant de frumoasa si trista. Bullet Park, de John Cheever.
Inca nu am citit cartea lui Yates, tocmai ce fost tradusa si la noi. Cautand azi info despre biografia lui Cheever, aflu ca in anii ’50, mutandu-se in suburbii, scriitorul locuise intr-o casa care 
