S-a intamplat ieri seara in autobuzul 311. In fata mea urca un tiganus, dupa infatisare genul clasic ciorditor, cu dinti lipsa si respingator. Dupa plecarea din statie, isi drege glasul, spune “Doamnelor si domnilor”, si ma astept sa urmeze textul clasic de …suntem 7 frati acasa, mama a murit si tata e betiv etc.. Ei nu, omul incepe sa tina un discurs neverosimil, cu niste cuvinte pe care probabil jumatate din cei prezenti ar fi trebuit sa le caute in DEX, avertizandu-ne sa fim atenti ca sa intelegem, ca el va vorbi rar. Urmeaza un fel de poezie-joc de cuvinte pe tema “minte”, gen mintea minte cand nu minte, intelepciunea nu e minte cand te minte, nu am retinut mare lucru (sunt momente cand imi doresc sa fiu pe faza si sa folosesc telefonul pentru inregistrare si fotografiere). Cand am coborat la statia urmatoare, incepuse prima din cele 3 poezii pe care le anuntase (recitabile una dupa alta). Parea sigur pe el, nu dadea impresia ca ar folosi niste cuvinte invatate pe dinafara.
Am filozofat 5 minute, multumita, despre societate/discriminare/cultura etc. I-am dat 5 lei.
