untitled

sa mergi noaptea cu masina, aproape uitasem placerea de a privi orasul in lumina felinarelor, nu, sa nu conduc eu, doar sa stau pe bancheta din spate; si a inceput have a cigar si, madlena ciudata, sa te trezesti dintr-odata transportat in vama, sa mirosi marea si sa simti scrasnetul nisipului, melancolia blanda a tineretii, o tristete detasata; si apoi, la doar cateva minute, cu wish you were here urland din difuzoare, aruncandu-te intr-o fericire extrema, alunecand cu peste o suta de kilometri la ora in luminile albastre ale tunelelor, sa deschizi geamul, sa simti aerul rece al noptii si vantul ce-ti risipeste scrumul tigarii…

I’m riding the gravy train… running over the same old ground…

coincidentally

Aseara, citind ultimele povestiri din cartea lui John Cheever, Orasul visurilor spulberate, imi tot veneau in minte  imagini din filmul Revolutionary Road al lui Mendes: peroanele garilor pline de navetisti, paharele pline de gin si scrumierele de tigari neterminate, sotiile de regrete si neimpliniri artistice (in trupa locala de teatru, sa nu exageram).

Inca nu am citit cartea lui Yates, tocmai ce fost tradusa si la noi. Cautand azi info despre biografia lui Cheever, aflu ca in anii ’50, mutandu-se in suburbii, scriitorul locuise intr-o casa care “coincidentally, had been occupied before by another suburban chronicler, Richard Yates” (>>>).

Ce mica poate fi si the (brave) new world, uneori…