nume de locuri:

donc… ziceam ca o sa povestesc despre excursia in franta, en val de loire. o saptamana super obositoare, de turist disperat care alearga de dimineata pana seara sa vada cat mai multe. inevitabil si impresiile mele sunt cele ale unui turist grabit, cascand gura la tot ce straluceste, mirandu-se si (ne) intelegand o boaba din lumea/istoria/locurile/obiceiurile francezilor. tot timpul senzatia ca, desi esti cat de cat avizat/citit, desi te-ai hranit cu literatura franceza de cand te stii, abia reusesti sa zgarii putin suprafata realitatii din fata ta.

asadar, metodic si ilustrat:

1. tauxigny

satul unde am stat, intr-un conac vechi de-un secol jumate. rezervat pe net, surpriza placuta sa constatam ca arata chiar mai bine ca-n poze. prima data ne-a izbit mirosul: iarba, flori, pamant reavan, copaci infloriti. linistea din jur, rarii trecatori – bonjour messieurs-dames! gastele care tipau la noi de pe rauletul/canalul din spatele casei, caii de pe camp. biserica de secol 12.

(click pe poze pentru mai multe, pe flickr)

2. villandry

gradinile. da, gradinile. gradinile si aleile de tei. si aranjamentele florale din interior, si labirintul, si lacul. din interior nu retin mare lucru, doar incaperea cu tavan pictat cu norisori si paturile ridicol de mici. si o galerie de tablouri. poze pe fuga, incadrari proaste, ambitia de a face totul pe manual, cu inevitabilele erori de wb/iso/etc.

3. ussé

aici deja am iesit din istorie si am intrat in basm. exact castelul din cartile copilariei, nu neaparat cele ale lui perrault. rochiile de bal, scenele din povesti, figurile de ceara din turnul labirintic, podul cu vechituri. poate or sa strige unii: kitsch! poate parea un pic morbid si prea cautat. dar pentru un copil de 5 ani notiunile astea nu au nici un inteles. si eu asta am redevenit, timp de o ora, dans le château de la belle au bois dormant…

idle day

suna telefonul, trezirea z(s)ilnica de dimineata. pe jumatate adormita, fac repede un calcul: culcat tarziu azi-noapte,  gatul ma doare putin, capul greu de somn, toamna afara. rezultat: zi de congé, de leneveala. sun, anunt, ma culc la loc.

ma trezesc pe la 11, pisica in dispozitie razboinica ma musca de picioare, nu-ntelege ca mai caut inca in patul care peste zi este doar al ei. fac cafeaua si incalc regula casei, fumand in fata calculatorului, citind presa si rasfoind blogurile. e deja acelasi ritual ca la servici, spun buna-dimineata unor oameni pe care nu-i cunosc decat virtual. mess, invisibile, doar sunt in vacanta.

A (10/13/2009 11:42:03 AM): te-ai trezit?
M (10/13/2009 11:42:13 AM): da, cum ai ghicit?
A (10/13/2009 11:42:32 AM): pt ca nu mai erai loghinata idle

spalat repede cu apa rece, robinetul de calda pufneste nervos la mine: la ora asta, fii serioasa?? trebuie sa ies dupa una-alta, mi-e lene. azi e circ in parlament, dau drumul televizorului sa arunce vorbe goale: starea natiunii, motiune de cenzura, societatea civila. Gramatica aproximativa, ce-are de-a faca limba romana cu politica.

mananc ceva pe fuga si ies pana la urma la buticul din colt. vant, frunze galbene, felinare si mai galbene, cineva a uitat sa le stinga si lumineaza ireal in amiaza mohorata. iau suc si tigari. vanzatoarea, familiara, ce se intampla, la ora asta? e, concediu. iau ciocolata si bomboane. merg dulciurile in concediu, zambet, da, ma rasfat, o zi buna.

inapoi in caldura casei, as vrea sa fac fotografii felinarelor de jos, dar nu mai cobor,  incerc de pe balcon, prea departe. timp liber dar nu ma hotarasc ce sa fac cu el. antunes, sau poate un film. deocamdata bat campii aici.

imi citesc mailurile, spamurile. Il arrive quelquefois dans la vie que l’on ait besoin d’un conseil avisé concernant notre vie, d’une réponse claire à nos préoccupations du quotidien. Médiums, astrologues, numérologues ou tarologues, répondront efficacement à toutes vos questions et préoccupations. simplu, raspunsul e aici, doar 10 euro.  Database Space Capacity Planning – Venus Sextile Saturn, a sleeping cat’s face acquires a certain look of satisfaction – Votre esprit est particulièrement aiguisé et vous maîtrisez les mots avec une aisance déconcertante (ha ha) – De la asasinii economici la investitorii fara bani - We regret to inform you that on this occasion your application has not been retained. The decision taken in this selection procedure does not prevent you from participating in any future selection procedures…

ok, nici de data asta nu plecam din tara. tresarire de dezamagire dar si linistea ca toate vor continua pe fagasul obisnuit, frica de necunoscut. a inceput votul. procesiune absurda de politicieni jucand alba/neagra. indiferent de rezultat, toti pierdem. sa-ti accepti limita de a te fi nascut intr-o tara fara trecut si fara viitor. sau sa pleci. mai incercam, spaima poate fi invinsa.

, Un labirint, dragul meu, un labirint, inchipuiti-va surprizele pe care ni le poate face un labirint, pana si radacini de copaci existau, copacii sunt mai rai decat dintii in gingii intinzandu-se pana la tample si la ceafa, te uiti la un trunchi si nici nu banuiesti pana la ce distanta ajunge in cautarea defunctilor si a tacerii lumii care le inmugureste in fructe,

Televizorul intrerupe zborul subteran al tatalui Iolandei.

M (10/13/2009 3:17:11 PM): a cazut guvernul
M (10/13/2009 3:17:24 PM): sa rupt de caramida
A (10/13/2009 3:17:29 PM): hahahha
A (10/13/2009 3:17:35 PM): s-a
M (10/13/2009 3:18:04 PM): o victorie inpotriva cetatenilor, guvernul bloc
M (10/13/2009 3:20:38 PM): enatorul PNL Varujan Vosganian către premierul Emil Boc: “Mă gândesc că dumneavoastră sunteţi cu totul în afara realităţii”. În acest timp, premierul zâmbeşte, la fel cum a făcut de fiecare dată când a fost atacat în discursuri de opozanţii politici.
M (10/13/2009 3:20:46 PM): gura pacatosului

CTP vitupereaza delicios, ca de obicei, e bataie mare pe prosti la alegeri, cum imi irosesc eu ziua. sonor decalat fata de imagine pe Realitatea, buzele figurilor incruntate/euforice ale politicienilor par a spune in off cuvintele reale, obscene. a inceput ploaia, dau televizorul pe mute, mananc bomboane, revin la ordinea naturala a lucrurilor.

Labirinturi

Am inceput  sa citesc Anul mortii lui Ricardo Reis, statea de mult in bibioteca, o incepusem la momentul cumpararii, dar nu ma prinsese, nu reuseam sa intru in ritmul ei – si pe principiul sanatos ca nu trebuie sa te chinui cu o carte, am lasat-o pe raft sa-si astepte momentul lecturii. De fapt, ma gandeam, stilul lui Saramago s-a schimbat in ultimele carti, Toate numele si Eseu despre orbire nu ma incantasera atat de mult ca Memorialul sau Pluta de piatra (lumea lor devenise prea grava, prea ultimativa, ironia autorului nu mai reusea sa echilibreze gravitatea temei), sau poate varsta lecturii e pur si simplu alta.

Ei, de data asta m-a captivat, dar m-a intrigat faptul ca nu am avut dorinta de a devora cartea, de a citi pana la ore mici din noapte, cum mi se intampla de atatea ori. Pur si simplu inaintez usor, recitind frazele, lasand intervale intre lecturi, ca si cum as vrea sa aman finalul. Si mi-a venit ideea ca scrisul lui Saramago seamana cu un labirint, fraza ampla – cu intoarceri bruste, cu dialoguri incluse ca niste prim-planuri pe personaje, cu interventii ale autorului, cu adresari directe catre cititor – deschizand si inchizand tot atatea cai de receptare si sens, croindu-si incet drum catre intelegere. Si nu-mi trece bine ideea prin cap, ca dau in text peste cuvantul “labirint”, si apoi iar si iar. Intai orasul ca labirint, la descinderea lui Reis in Lisabona, si repetat apoi in peregrinarile lui:

“A plouat mult, întrebă pasagerul, E un potop, de două luni cerul se scutură de apă, răspunse şoferul, şi opri ştergătorul de parbriz. Treceau puţine automobile, rare tramvaie, cîte un pieton care cu circumspecţie îşi închidea umbrela, de-a lungul trotuarelor s-a adunat în băltoace apa din rigolele înfundate, erau deschise cîteva taverne lugubre, uşă lîngă uşă, lumini vîscoase încercuite de umbre, imaginea taciturnă a unui pahar de vin murdar pe o tejghea de zinc. Aceste faţade sînt zidul care ascunde oraşul, şi taxiul merge de-a lungul lor, fără grabă, de parcă ar căuta o breşă, o ferestruică, o uşă dosnică, intrarea în labirint.”

Apoi labirintul livresc  (romanul pomenit este o carte imaginara a unui scriitor inventat de Borges):

“Puse cartea pe noptieră ca s-o termine de citit zilele următoare, dacă îi va arde de ea, titlul e The god of the labyrinth, autorul Herbert Quain, şi el un irlandez, dintr-o nesingulară coincidenţă, dar numele, în schimb, e foarte singular, căci fără o prea mare eroare de pronunţie ar putea fi citit, Quem, cine, observaţi, Quain, Quem, cine, scriitor care nu-i necunoscut doar pentru că cineva l-a găsit pe Highland Brigade, acum, dacă singurul exemplar era pe vapor, nu-l va mai cunoaşte nimeni, cu şi mai mult temei ne vom putea întreba, Quem, cine. Plictisul călătoriei şi sugestia titlului îl atrăseseră, un labirint cu un zeu, ce zeu o fi, ce labirint era, ce zeu labirintic, dar se dovedise a fi un simplu roman poliţist, o banală poveste de asasinat şi anchetă, criminalul, apoi victima, dacă dimpotrivă nu preexistă victima criminalului, şi în cele din urmă detectivul, toţi trei complici ai morţii, adevăr grăiesc vouă că cititorul de romane poliţiste este singurul şi realul supravieţuitor al poveştii pe care o citeşte, dacă nu cumva ca supravieţuitor unic şi real citeşte orice cititor orice poveste.”

Scena cu atingerea Lidiei continua, aparent fara legatura, cu o fraza despre labirinturi:

“Doriţi să cer alte felii de pîine, să încălzesc cafeaua, Nu e nevoie, asa e bine, apetitul nu era mare, între timp se ridicase şi, ca s-o liniştească, îi pusese mîna pe braţ, simţea satinul mînecii, căldura pielii, Lidia îşi plecă ochii, apoi făcu un pas într-o parte, dar mîna o însoţi, rămaseră aşa cîteva secunde, în sfirşit Ricardo Reis îi eliberă braţul, iar ea ridică tava, porţelanurile tremurau, părea că se produce un cutremur de pămînt cu epicentrul în camera două sute unu, mai exact spus în inima acestei cameriste, acum se îndepărtează, prea curînd nu se va linişti, va intra în oficiu şi va pune jos vesela, mîna i se va aşeza pe locul unde a stat cealaltă, un gest delicat ce pare imposibil din partea unei fiinţe cu o profesiune aşa de umilă, aşa ar gîndi cel ce s-ar lăsa condus de idei primite de-a gata şi de sentimente clasificate, cum e poate cazul lui Ricardo Reis care, în acest moment, îşi reproşează sever că a cedat unei slăbiciuni prosteşti, E incredibil ce-am făcut, o servitoare, dar, spre norocul lui, n-are de transportat o tavă cu veselă, atunci ar şti cum tremură şi mîinile unui oaspete. Aşa sînt labirinturile, au străzi, răscruci şi fundături, spun unii că modul cel mai sigur de a scăpa din ele este mereu să mergi şi să coteşti în aceeaşi direcţie, dar asta, aşa cum avem obligaţia să ştim, este contrar naturii umane.”

Si, la cateva pagini mai departe, pur si simplu:

“Şi înăuntrul trupului bezna este profundă, şi totuşi sîngele ajunge la inimă, creierul e orb şi poate să vadă, e surd şi aude, n-are mîini şi prinde, evident, omul e propriul său labirint.”

Si nu sunt nici la sfertul romanului.

Si, ca povestea sa continue, azi dau peste postarea lui Dragos C,  unde spune ca “visul lui pamuk este ca la sfarsitul labirintului sau de cuvinte sa iesi o cu totul alta persoana decat cea care a intrat”… in fond cred ca acesta este visul oricarui scriitor, nu?