Exercitiu de supravietuire [11]

Pe tine nu te surprinde puterea furtunii,
ai vazut-o crescand;
copacii fug. Fuga lor
plasmuieste alei care umbla.
Atunci, tu stii, acel de care fug
este acel spre care te duci
si simturile tale-l canta
cand stai la fereastra.

Saptamanile verii statura linistite,
se ridica sangele copacilor;
acum tu simti ca vrea sa cada
in acel care face totul.
Tu credeai ca ai si cunoscut puterea,
cand ai apucat fructul,
acum se face din nou tainica
si tu esti din nou oaspe.

Vara a fost asemenea casei tale,
in care stii ca stau toate,
acum trebuie sa te duci in inima ta
ca afara pe campie.
Incepe marea singuratate,
zilele se fac surde,
vantul iti ia lumea din simturi
ca pe un frunzis vested.

Printre ramurile sale goale priveste
cerul pe care-l ai;
fii acum pamant si cantec de seara
si tara pe care sa se potriveasca.
Fii acum smerit ca un lucru,
copt pentru adevar,
incat acel despre care s’a dus vestea
sa te simta, cand are sa te apuce.

[Pe tine nu te surprinde..., de R. M. Rilke, in versiunea inedita a lui Dinu Pillat]

Exercitiu de supravietuire [10]

Aceasta truda, de-a te duce greu
si ca legat prin ceea ce nu este inca facut,
se aseamana mersului nedesavarsit al lebedei.

Si moartea, aceasta nemaiatingere
a acelui fund, pe care zilnic stam,
se aseamana infricosatei sale incredintari

apelor, care o primesc bland,
si care, parca fericite si supuse,
i se retrag dinainte, val cu val,
in timp ce ea, nesfarsit de linistita si sigura,
tot mai mare si mai suverana
si mai calma, binevoieste sa treaca mai departe.

[Lebada, de R.M. Rilke, in versiunea inedita a lui Dinu Pillat]

Exercitiu de supravietuire [9]

Singuratatea este ca o ploaie.
Ea se ridica din mare inaintea serilor
din sesuri, care sunt departate si retrase,
se duce la cer, care o are totdeauna.
Si abia din cer cade pe oras.

Ploua in orele corcite
cand toate ulitele se indreapta spre dimineata
si cand iubitii, care n’au gasit nimic,
se despart dezamagiti si tristi,
si cand oamenii care se urasc
trebuie sa doarma laolalta intr’un pat

atunci singuratatea se duce cu apele.

[Singuratate, de R.M. Rilke, in versiunea inedita a lui Dinu Pillat,

photo by garmonique]