Proust, comme une drogue

caci acest scriitor (…) trebuia sa-si prepare cartea cu migala, cu perpetue regrupari de forte, ca pe o ofensiva, sa o suporte ca o oboseala, sa o accepte ca pe o regula, sa o zideasca intocmai ca o biserica, sa i se conformeze ca unei diete, sa o invinga ca pe un obstacol, sa o castige ca pe o prietenie, sa o supraalimenteze ca pe un copil, sa o creeze ca pe o lume, fara sa lase deoparte acele taine care-si au, probabil, explicatia numai in alte lumi, si a caror presimtire ne emotioneaza cel mai mult in viata si in arta.

car cet écrivain (…) devrait préparer son livre, minutieusement, avec de perpétuels regroupements de forces, comme pour une offensive, le supporter comme une fatigue, l’accepter comme une règle, le construire comme une église, le suivre comme un régime, le vaincre comme un obstacle, le conquérir comme une amitié, le suralimenter comme un enfant, le créer comme un monde, sans laisser de côté ces mystères qui n’ont probablement leur explication que dans d’autres mondes et dont le pressentiment est ce qui nous émeut le plus dans la vie et dans l’art.

(Marcel Proust, Timpul regasit)

[cam la fel a fost lectura lui Proust pentru mine: disciplinata, doua luni jumatate nu am atins alta carte, am citit zilnic, macar jumatate de ora inainte de a adormi; oboseala a aparut undeva la volumul Captiva, aproape ca m-am bucurat la moartea Albertinei; la final, imi dau seama ca lumea lui Proust devenise un drog, zilele de acum inainte imi vor parea mai goale, fara "dieta" cu care ma obisnuisem; dar nu, inca nu ma incumet la recitire, o pastrez pentru o varsta diferita]

igiena

In fond, este un mod ca si altul, de a solutiona problema existentei, apropiindu-te suficient de lucrurile si de oamenii care ni s-au parut, de departe, frumosi si misteriosi, ca sa ne dam seama ca sunt lipsiti si de mister si de frumusete; aceasta e una din igienele pentru care poti opta, o igiena care nu este prea recomandabila, dar care ne ofera posibilitatea de-a trai o viata linistita, dupa cum ne ingaduie sa nu regretam nimic, convingandu-ne ca am atins tot ce e mai bun si ca tot ce e mai bun nu e mare lucru – ca sa ne resemnam la moarte.

(M. Proust – La umbra fetelor in floare)