soirs

Despre Romania, cu luciditate: “Rămânem ce-am fost înainte de a inventa naţiunea: peisaj.“

respiratie

acum 2 ani, cand a aparut prima data posibilitatea de a pleca din tara, m-am panicat foarte tare. mi-era frica sa las in urma toate cele cunoscute, parinti, prieteni, jobul caldut, locurile stiute. credeam cumva ca lucrurile vor evolua in mai bine, sau ca poate, cu  timpul, voi deveni mai toleranta cu neajunsurile si neimplinirile pe care romania ti le ofera la fiecare pas. ca poti sa ignori, in lumea ta paralela de familie/carti/filme/bere cu prietenii/vacante in afara, mizeria din jur: praful permanent al bucurestilor, mormanele de zapada murdara, transpiratia din autobuz, incompetenta din corporatii. dar nu: cantitatea de speranta a scazut, gradul de indignare a crescut, aerul a devenit irespirabil, zapada s-a transformat in noroi, supravietuirea in balaceala.

asa ca de data asta, hotararea a fost usor de luat. luna asta mai raman de luat deciziile marunte, ce facem cu masina/pisica/scuterul/cartile/etc.  restul impachetam si luam cu noi: sperante, frustrari, nelinisti, slabiciuni, frica de necunoscut. parinti, prieteni – doar 2 ore de avion distanta. blogul se va mai prafui un timp, apoi sper sa se transforme in jurnalul acestui an departe de-acasa. sau poate, dupa acest interval, acasa va insemna altceva. doar “daca sufletul si mintea vor incepe sa respire cu adevarat in alta tara”.