Nu-mi place sa recitesc cartile, nu am motive intemeiate pentru asta, stiu (insa am sentimentul ca pierd alte lecturi noi, multe, mii). Dar mi se mai intampla, cand raman in pana de noutati sau nu am altceva prin preajma (ca asta-vara cu Houellebecq la mare, ca in week-end-ul trecut cu Gluma lui Kundera). Si regret apoi. Pentru ca e ca si cum ai incerca sa retraiesti prima intalnire cu o persoana draga. Stii ca nu vei mai avea fiorul, tresarirea de atunci, ca vei fi uitat cuvintele exacte, ca vei proiecta chipul cunoscut acum asupra imaginii vagi a inceputului. Sau, mai trist, sa-ti dai seama ca amintirea a palit definitiv, sa nu regasesti nimic cunoscut, si atunci te indoiesti de veridicitatii amintirii sau de capacitatea ta de rememorare.
Cu romanul lui Kundera astfel s-a intamplat. Nu mai retineam din poveste decat ca o gluma facuta intr-o scrisoare (s-a dovedit a fi o simpla ilustrata) distruge destinul personajului, in lumea comunismului incipient. In rest, nimic, inaintam si nu aveam nici o senzatie de recunoastere, teren total nou. E drept ca prima data am citit-o acum 12-13 ani, ca memoria mea nu retine mult timp amanuntele faptice, dar nu ma asteptam la acest blanc total. Doar o randuisem in amintire printre cartile notabile, de suflet. Si acest efort de a regasi ceva din lectura primara m-a impiedicat oarecum sa o privesc ca o citire proaspata, la prima mana. Si am terminat cu sentimentul ca nu i-am acordat toate sansele, ca m-am cautat prea mult pe mine in trecut si am pierdut prezentul lecturii, ca am tot rascolit dupa acel mesaj ce m-ar fi marcat candva si s-ar fi sedimentat in mine – degeaba. Am sa incerc sa-mi repar greseala cautand alte carti – necitite – ale aceluiasi autor.
” Oui, j’y voyais clair soudain : la plupart des gens s’adonnent au mirage d’une double croyance : ils croient à la pérennité de la mémoire (des hommes, des choses, des actes, des nations) et à la possibilité de réparer (des actes, des erreurs, des péchés, des torts). L’une est aussi fausse que l’autre. La vérité se situe juste à l’opposé : tout sera oublié et rien ne sera réparé. Le rôle de la réparation (et par la vengeance et par le pardon) sera tenu par l’oubli. Personne ne réparera les torts commis, mais tous les torts seront oubliés.” [>>>]
